Expoziția OUR BODY se prelungește


La cererea publicului, expoziția „OUR BODY: Universul Interior”
se prelungește până pe 29 decembrie


La cererea publiculului, expoziția „OUR BODY: Universul Interior” se prelungește până pe data de 29 decembrie inclusiv. Peste 25 000 de persoane au vizitat-o până acum la centrul comercial Iulius Mall, din Cluj-Napoca, din care 2000 de persoane doar in ultimele zile.

“Datorita afluxului mare de vizitatori înregistrat în ultimele zile de dinaintea închiderii preconizate a expoziției – aproape 2000 de persoane, dar și a reacțiilor favorabile din partea publicului, am hotărât să ne prelungim șederea în Cluj până pe 29 decembrie” spune Heidi Pinchal, purtător de cuvânt al expoziției „OUR BODY: Universul Interior”.

Aproape 100 de şcoli, atât din învăţământul privat, cât şi din cel de stat, cu predare în limba română sau în alte limbi, şi-au adus elevii, în grupuri organizate, să vadă expoziţia, de la începutul noului an școlar şi până în prezent. În total, peste 4 000 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani au admirat, până acum, cele peste 200 de exponate - corpuri umane reale (integrale sau secţiuni). Peste 25 000 de persoane, români, dar și foarte mulți turiști străini, au vizitat expoziția „OUR BODY: Universul Interior” de la deschiderea sa, care a avut loc în 17 iulie. Printre aceștia, s-au regăsit foarte multe cadre didactice și medici.

Cu un puternic accent pe prevenție, sănătate și educație, expoziția „OUR BODY: Universul Interior” vrea să crească interesul publicului pentru cunoașterea propriului corp și să-i convingă pe vizitatori de importanța alegerilor cotidiene. Zeci de panouri explicative și asistenți cu pregătire medicală sunt gata să răspundă întrebărilor oaspeților.

Biletele sunt în continuare disponibile în rețeaua Eventim, iar programul de vizitare rămâne neschimbat, zilnic, între orele 10.00 și 22.00 (la ora 21.00, se face ultimul acces). Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Un eveniment produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events, în colaborare cu Iulius Mall Cluj. Un eveniment recomandat de Kiss FM și inclus în proiectul Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului. Parteneri media: Zile și Nopți, AdMirror, Femeia, Revista Ioana, Men’s Health, National Geographic România, ClujLife, I Love Cluj, Nappoca, cluj.com, Partytude, Revista Bulevard, Ziar de Cluj. Parteneri: Primăria Cluj-Napoca, Casino - Centru de Cultură Urbană, Amprenta Advertising, World Class.

Comentarii:

Adaugă Comentariu