Idei de la Architecture Conference & Expo 2015


Architecture Conference & Expo 2015
Patrimoniu și inovație


Prima conferință de arhitectură în programul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului, a treia ediție a evenimentului organizat de Libero Events.

Libero Events organizează o sumedenie de evenimente nișate pe mai multe domenii. Ne bucurăm că anul acesta au decis să „SHARE-uiască” ceea ce ei realizează pentru comunitate și, alături de alți organizatori de evenimente, să facă parte din programul Capitalei Europene a Tineretului. Un program care la final de an va putea fi dat drept exemplu pentru viitoarele orașe ce vor fi Capitale Europene ale Tineretului (Ganja – 2016, Varna – 2017).

Echipa Cluj 2015 a fost curioasă să afle mai multe despre ce fac arhitecții și ce se întâmplă în lumea lor, așa că vineri, 2 octombrie am fost ochi și urechi la prezentările celor invitați să vorbească.

Mai jos, câte ceva de reținut de la fiecare vorbitor în parte.

Gazda noastră de la Liberty Technology Park, Nina Moldovan ne spune să ne aflăm în fosta fabrică de mobilă Libertatea, la 145 de ani de la înființare, iar transformarea parcului industrial într-unul tehnologic a fost cât se poate de natural.

Prima cuvântare este oferită președintelui Ordinului Arhitecților, Arh. Șerban Țigănaș.

Cum a apărut ideea unei conferințe pentru arhitecți și constructori? Echipa Libero Events a avut inițiativa de a crea un asemenea context pentru profesioniștii din domeniu.

„Voi arhitecții aveți de ce să vă întâlniți?”


Unde să se desfășoare un astfel de eveniment, ce generic să aibă, cine vorbește, de ce și despre ce sunt toate idei care aparțin Libero Events.

Idei de la Architecture Conference & Expo 2015


„Arhitectura – cuvânt foarte cunoscut, extrem de dificil de pătruns.
Patrimoniu vine din trecut, inovație pare că vine din viitor. Se caută unul pe celălalt?”


Prima prezentare îi aparține doamnei Caroline Fernolend - Mihai Eminescu Trust.

„În, prin și pentru comunitate” sunt cuvinte regăsite în toate activitățile MET. La fel cum în cadrul proiectului Day 15, echipa Cluj 2015 a implicat comunitatea locală, lună de lună, în evenimente de reactivare urbană la Cluj-Napoca.

Câteva exemple din ce au realizat în cadrul MET – exemple simple, poate chiar triviale, dar cu efecte extraordinare asupra comunităților în care s-au întâmplat:
• într-unul dintre satele în care au lucrat, nu au reușit să convingă pe nici unul dintre cei 30 de meseriași să-și facă PFA pentru a putea lucra legal. Doar unul a fost mai curajos și și-a făcut un SRL. Acum este o cunoscută firmă de restaurare.
• în Alma Vii țăranii nu au vrut să refacă case, ci să facă poduri. Au făcut împreună 9 poduri.
• strada cu piatră de râu din Viscri: a devenit strada comercială, unde doamnele încearcă să vândă turiștilor ce lucrează de mână. La o întâlnire cu comunitatea, sătenii au zis că nu mai știu să lucreze cu piatră de râu, dar o familie de romi a zis că a lucrat cu sasul care mai știa asta și au făcut-o ei.
• au transformat o șură într-un punct de colectare al laptelui și o bucătărie comună, unde doamnele fac gemuri și tot felul.
• MET încurajează femeile să creeze case de oaspeți din mobilierul lor, cu alimentele lor și cu multă autenticitate.
• tot în Alma Vii: pentru restaurarea cetății fortificate au primit bani din fonduri norvegiene, dar trebuie să termine proiectul în 11 luni. Nu este normal, dar s-au ambiționat. Când s-au consultat cu comunitatea locală despre ce vor să facă acolo, la început oamenii nu au realizat oportunitățile pe care o astfel de restaurare le-ar putea aduce. Motivul sătenilor de restaurare fiind pur și simplu că mereu clădirea a fost acolo. Un monument nu are viață, dacă nu se întâmplă nimic acolo. Vor o brutărie fiindcă au o plăcintă cu varză tradițională. Ei simt că se identifică cu asta, la fel cum la Viscri se identifică cu căruțele care duc oamenii la meseriași.

„Oamenii sunt cei mai importanți. Ei valorifică sau distrug un patrimoniu.”


Idei de la Architecture Conference & Expo 2015


Bas ten Brinke - 70F Architecture:

„Rethink everything you solved.”


Arhitectul de la 70F a prezentat câteva proiecte realizate de firma sa, proiecte cu ceva aparte, cu soluții care nu sunt chiar la primă mână, gândite și regândite astfel încât să funcționeze pentru client și pentru nevoile acestuia (chiar dacă uneorii clienții sunt animalele de pe lângă casa omului).

Au creat o clădire care îmbină spațiul public cu cel privat, treptat, pas cu pas la propriu. Clădire pe care au amplasat cea mai mare fereastră în dreptul scărilor care fac legătura între parter și celelalte etaje. De ce? Fiindcă atunci când ești în sufragerie sau în bucătărie, de obicei ești prins într-o activitate: gătești, citești, te uiți la TV, dar când urci sau cobori scările – ei bine, urci sau cobori scările. Și atunci inevitabil vei privi afară.

Cât despre proiectele pentru vietățile de pe lângă casa omului, este vorba despre Sheep Stable – proiect ce, în 2008, a luat premiul cel mare la categoria „Pleasure”, la World Architecture Festival.

Niculae Grama - Pictogram:

„Conservarea, pasul fără de care nu poate exista conversia.”


Clădirea aceea faimoasă din București, comentată din 2003 intens, prin păreri pro și contra este chiar sediul Uniunii Arhitecților din România. A ars în ’89 și a rămas așa până în 2002. Gestul se aseamănă cu pasărea phoenix, ne spune Niculae Grama și ne lasă pe noi să decidem ce și cum credem despre această clădire.

Daniel Popa – Reynaers (unul dintre sponsori):

Scurtă poveste: Millenium Business Center a ars în 2009 de la un fulger. Diverși experți au venit și au constatat diverse erori. Unele pe hârtie, altele de construcție. Nu era proiectată pentru cutremur și incendii. Materialele nu întruneau normele pentru asemenea clădirii, deși hârtiile arătau că da. Toate firmele care au contribuit la acest proiect sunt acum în insolvență. Nu are încă autorizația pentru a se reface.

„Materialele neconveționale sunt opusul oricărei idei de a face economie.”


Iulia Stanciu – STARH:

„Recuperez diferite lucruri dintr-o indignare.”


Prezentarea la care au făcut referire aproapte toți vorbitorii de după. Ne-a arătat cum uneori „meșterii” distrug munca meșterilor și cum împreună cu cei din urmă poți readuce o clădire la valoarea sa inițială.

Tipuri de distrugeri aplicate unei case: distrugerea sensului arhitectural, desfaceri inutile, acoperiri (unii au acoperit picturi cu gravură de aur), distrugeri fără urmă, inovația ignorată, „consolidare și restaurare prin demolare” – da, există și așa ceva.

Prin restaurare sau refacere –
„Redai deminitatea unei case care a fost degradată.”


Oare cum e să fii în sală când se discută un proiect de-al tău și nu foarte de bine?

Robert Farczadi – Project A:

A prezentat ce fel de tipuri de lucrări realizează firma sa și 2 exemple. Unul despre construirea de clădiri noi într-un sat și unul despre restaurarea unei clădiri importante din Sighișoara.

În sat – Sachiz (sit înscris ca patrimoniu UNESCO), după analiza datelor problemei, au decis că cel mai bine este să construiască de la zero câteva clădiri pentru clientul lor. Clădiri utilizate pentru producerea de gemuri și siropuri după rețete tradiționale. Clădirele construite au fost realizate din materiale locale, păstrând stilul satului ca aspect exterior, având funcționalitățile necesare în interior.

În Sighișoara au descoperit că uneori lenea este cea mai bună prietenă a arhitecților. Astfel, când au primit sarcina de a restaura o clădire din centrul orașului, faptul că cei care s-au ocupat de imobil de-a lungul timpului nu au avut timp să „repare” tot, le-a oferit lor ocazia de a readuce clădirea în valoare. Acum este un hotel, fosta reședință a familiei Deutsch.

Idei de la Architecture Conference & Expo 2015


Înainte de ultima parte a conferinței, 3 arhitecți – Șerban Sturdza, Robin Hood al patrimoniului, salveaza biserici de lemn cu ajutorul voluntarilor, Guttman Szabolcs, care și-a mutat biroul în Mănăstirea Franciscană din Cluj, și Șerban Țigănaș, au stat de vorba în cadrul unui „panel” cu tema „Patrimoniu și inovație”. Câteva idei:

• „Conștiiința apare foarte rar în straturile succesive din societatea românească.”
• „Să te uiți la ce ascunde o clădire, nu la ce arată.” A face parte din viața sa, nu invers.
• „A introduce inovația în munca de zi cu zi nu este plicticos deloc. Vă asigur.” – Șerban Sturdza

Câteva idei despre Cluj:
• Se discută reabilitarea străzilor paralele, dar cum rămâne cu cele perpendiculare? Se combină asfaltul cu piatra. E un alt fel de inovație.
• În aceași societate se merge în două direcții diferite. Trebuie să punctăm elementele bolnave. Voi veți fi pedepsiti dacă nu puteți face ce vă doriti, dacă nu vă exprimați. Punctual, nu în ansamblu - se discută, se face.
• Acum este momentul să vedem ce poate fi Someșul. Ca peisaj, peisaj cultural, peisaj gastronomic. Nu cu două benzi de ciment și mașini.
• Hotel Continental este o poveste tristă de 25 de ani. Se discută la BATRA săptămâna aceasta.
• Orice vei face, va fi văzut și simțit de vecini, este o iluzie ca vei face ceva 100% nou.

Dacă sunteți interesați să descoperiți dezbaterea în detaliu, vă invităm să citiți „Despre străzi, case și orașe cu istorie - dialog între un „Robin Hood al patrimoniului” și „Arhitectul de la Mănăstire” scris pe Actual de Cluj.

Miruna Pavoni – Pavoni Studio:

„Unione militare” transformată în centru comercial. S-a folosit drept coloană vertebrală a clădirii o „lanternă” din sticlă, de la parter până pe terasă/acoperiș. Structura parametrică triunghiulară din metal și sticlă - nici un triunghi nu este la fel.

Doar stând la o conferință de arhitecți, simți cum ți se dezvoltă limbajul.

Alin Popescu – Cenit (unul dintre sponsori):

Se întâmplă la Cluj (și Sarmi): scanarea 3D a sitului Sarmizegetusa Regia pentru reconstrucția digitală în detaliu. Al 10-lea aparat din lume este la UTCN.

Simion Ștefan – Alukoenigstahl (unul dintre sponsori):

Balanța poate fi folosită pentru a-i face pe ceilalți să înțeleagă că trebuie să fie în echilibru atunci când pui servicii/produse și bani.

Nu e un lucru inteligent să platim prea mult, dar e mai rău să plătim mai puțin. În prima situație tot ce pierdem e banul, în a doua pierdem mult mai mult și poate ne trebuie și buget de risc, pentru a repara ce nu a fost realizat cum trebuie de la început. Dacă scazi prețul prea mult, cei care livrează s-ar putea să refuze să lucreze dincolo de prețul pe care ești dispus să-l plătești.

Charles Phu – Office for Architectural Culture:

• oamenii obișnuiau să-și construiască casele într-un mod haotic. Arhitecții trebuie să găsească balanța între haos – modul organic și ordine.
• ne dă ca exemplu Xi’an, care încă din secolul 7 avea o hartă a orașului foarte ordonată. A fost cel mai mare oraș din lume, are cel mai mare palat imperial din lume – Daming și locul de unde a pornit Drumul de Mătase (inclus în UNESCO abia în 2014).
• acum militează pentru cele mai mici dimensiuni posibile la care să se construiască clădirile, fie ele magazine sau case.
• ca profesionist care a lucrat la câteva dintre cele mai înalte clădiri din lume, înainte de a lua această decizie, trebuie să te asiguri că absolut din toate punctele de vedere este singura și cea mai bună soluție. Nu este un fan al lor.

Idei de la Architecture Conference & Expo 2015


Alexandra Stoica – Das Engineering și Attila Varga – Academia Română:

Despre Liberty Technology Park:

• Prima fabrică de mobilă, atestată documentar din 1870.
• 145 ani de istorie în noblețea unei case, a început cu producția de piane vieneze.
• În 1951 începe construcția actualei clădiri.

Cum a venit ideea transformării unui parc industrial în parc tehnologic?

Se spune că a fost găsit un scaun „uitat de lume” aici, ce a fost plimbat peste tot prin clădiri și astfel s-a născut ideea Liberty Technology Park. :)

„Not even an old building is too old for a fairy tale.”


Idei de la Architecture Conference & Expo 2015 La încheierea conferinței a fost organizat un tur al clădirilor din care am învățat așa: în birouri se dedică la 4-5 persoane câte 1 metru pătrat, ba nu, scuze, la fiecare persoană trebuie dedicați cel puțin 4-5 metri pătrați. :) Cam așa se vede sala unde a avut loc Architecture Conference&Expo 2015 de sus, de pe podeaua unui sediu al unei firme. :)

Câteva idei de luat acasă despre eveniment:

• Locația nu putea fi mai bine aleasă – s-a integrat perfect cu tema conferinței
• Felul în care a fost aranjată sala pentru scopul propus s-a potrivit, cu o mențiune:
• O idee ar fi ca pe viitor spațiul expozițional să fie amplasat în altă încăpere, astfel să nu se audă cei care stau la discuții peste cei care prezintă

Fotografiile utilizate în acest articol au fost preluate de pe pagina Architecture Conference&Expo. Pentru mai multe fotografii de la eveniment, vă invităm pe pagina lor de Facebook în albumul dedicat.

Următorul eveniment marca Libero Events din programul Cluj 2015 este TeCOMM, pe 21 și 22 octombrie. Ne revedem curând!

Idei de la Architecture Conference & Expo 2015



Comentarii:

Adaugă Comentariu