Day 15 martie - flori albe, arbori, spații verzi

Day 15 martie – înverzim orașul prin implicarea comunității


Day 15 este unul dintre proiectele strategice din cadrul programului Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Conceptul proiectului Day 15 este de a realiza 12 evenimente diferite, câte unul în fiecare lună a anului, în jurul datei de 15, cu scopul de a implica comunitatea clujeană în reactivarea spațiului public.

Pentru luna martie dorim să contribuim la îmbunătățirea spațiului verde din oraș, o problemă acută și actuală. Vom atrage atenția asupra unor locuri ce duc lipsă de spații verzi prin manifeste creative, ne vom concentra și asupra unui spațiu anume din oraș unde vom organiza o campanie de plantare și vom avea o acțiune de implicare a comunității în transformarea unor peisaje urbane neutre într-unele pline de viață.

Un prim eveniment ce se va întâmpla în luna martie este un manifest legat de atragerea atenției asupra 8 spații din oraș ce ar trebui « înverzite ». Printr-o instalație artistică de flori albe realizate din hârtie vom scoate în evidență 8 spații care au nevoie de revitalizare. Prin această acțiune îndemnăm comunitățile să fie atente asupra spațiului în care locuiesc, dar și să semnaleze alte locuri care pot fi înfrumusețate cu ajutorul comunității. Florile albe din hârtie sunt realizate de Kaminohanawww.kaminohana.com. Iar semnalarea celor 8 zone a fost realizată cu ajutorul fotografului profesionist Cosmin Ignat. Toate fotografiile-manifest pot fi urmărite pe pagina de Facebook Day 15.

În cadrul proiectului „Ziua 15” din această lună am conceput totodată o campanie de implicare a școlilor în această inițiativă, de reactivare a spațiului urban. În cadrul acestui concept am urmărit să implicăm activ elevii și profesorii din Cluj-Napoca prin realizarea unor ghivece „eco-friendly” din pet-uri reciclate. Ce va fi plantat în ghivece rămâne la decizia elevilor, pot fi plantați bulbi, semințe sau răsaduri. Va exista și un concurs. Cele mai frumoase ghivece vor fi fotografiate la sfârșit de aprilie, pentru a avea timp plantele să crească și apoi vor fi puse într-o expoziție.

Day 15 martie - flori albe, arbori, spații verzi


Ultimul eveniment din seria Day 15 martie se va desfășura sâmbătă, 21.03.2015, când vom avea o zi dedicată plantării unor copaci într-o zonă strategică a orașului, care necesită reanimare. Plantarea se va realiza în Parcul Tulcea din Gheorgheni - în spate la Iulius Mall. Sperăm ca în câțiva ani, acest parc să ajungă unul dintre cele mai mari parcuri din Cluj-Napoca. În cadrul acțiunii vom planta peste 200 de copaci, de mai multe feluri. Sunt așteptați peste 200 de clujeni sâmbătă de la ora 10:00.

Nu în ultimul rând, invităm toți clujenii să planteze în luna martie un copac, fie alături de noi, fie în Pădurea Clujenilor din zona Bulevardului Muncii, unde Primăria Cluj-Napoca realizează anual sesiuni intensive de plantări pentru a crea un nou „plămân verde” al Clujului sau pur și simplu într-un loc drag.

Proiectul Day 15 este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. (www.eeagrants.org, www.fondong.fdsc.ro) și este co-finanțat și susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.
Contact: day15@cluj2015.ro

Comentarii:

Adaugă Comentariu